Existentialism
As avea o intrebare la care as vrea sa-mi raspundeti voi,prin propria cultura si cunoastere,fiecare cu parerea lui,vreau sa folosesc aceasta sectiune pentru a vedea fiecare unde tinde.Care este motivul existentei noastre ? stiu ca pare o intrebare dificila de abordat dar as vrea cateva idei esentiale..pareri proprii..
publicat de kafka @ 03:10
17 comentarii
17 comentarii:
marele motiv al existentei mele, stabilit printr-o metoda de tip backtracking, este o greseala; de i-1 ori greseala a fost ca doi oameni s-au cunoscut si numai o data ca au gustat ceva, deci mai pe sleau: mancarea si sexul. si daca eu sunt toata lumea atunci motivatia lumii de a fi este mancarea si sexul, iar motivul de a fi a omenirii este de a inventa plasticul (odihneasca-se in pace george carlin). si pentru a putea comenta mai mult pe marginea intrebarii tale trebuie sa mai faci o completare la intrebare de genul motivul din care sau motivul pentru care existam
E greu sa te rezumi la un cuvant/propozitie/fraza atunci cand vine vorba de o asemenea intrebare, variante de raspuns sunt multe e ca un test grila doar ca varianta corecta probabil e ceea ce crezi tu ca e corect. uite, eu cred ca existentele noastre sunt dependente una de alta, existam ca sa existe si ceilalti.de ce exista si ceilalti ca sa existam si noi..e ca un cerc vicios fara scapare. hai sa zicem ca acesta ar fi raspunsul de la punctul "a" al asa numitului "test grila".
Cum mi-a spus un prieten: aproape jumate din viata ne chinuim sa devenim cineva,apoi ne chinuim sa ne gasim acea persoana cu care suntem meniti s ne petrecem restul vietii si pana ne dam seama care e acea persoana trece asa de mult timp ca ne mai ramane prea putin ca sa ne si bucuram de acele momente de fericire.
Eu personal habar nu am ce scop am pe aici, dar vreau sa cred ca este acela de a face fericita cat mai multa lume inclusiv pe mine. SI fericirea asta, pentru mine, inseamna muuuulte: include iubire, un job bun, prieteni in jurul meu, sanatate...
Existentialism...dificil subiect de abordat intr-adevar...nu as putea sa spun acum, in mod concret ci doar as dori sa adaug unul dintre poemele mele in versuri care ating oarecum tematica propusa de tine:
MĂRTURISIRE
Mi-e dor să simt cum ferestrele sufletului sunt deschise către fiecare parte din lumea celor ce-mi construiesc inima iar perdelele încă mai păstrează umbra vântului care se juca prin pletele încolăcite după degete imaginare în cârlionţii copilăriei din mine care nu a plecat nici o secundă de pe colina sufletului.
Mi-e dor să strig că fericirea e-a mea dintr-o veşnică clipă uitată într-o scorbură când pădurile încă mai miroseau a verde şi tu mă cadoriseai cu frunze pe care scria cu nervuri de sânge că viaţa curge în noi din venetice plăsmuiri de stele.
Mi-e dor de drumurile din mine care toate duc către ţarmul mării lângă un far abandonat de tăcerea ruinelor atât de grăitoare, cu fiecare cărămidă uitată din vechime ce se profilează cu umbra crescută din soare către margini de ţărm scaldat de ape.
Cenuşiul vorbelor este închis în scoici iar salba de valuri a mării îmi ridică veşmintele trăirii, îmbrăcând nuditatea şi alungandu-mă în lume pe cărări de vorbe neînţelese decât de cei ce ştiu să citească alfabetul din ei înşişi.
Cântul mi-e tânguire de valuri şi reflexe argintii îmi scapătă printre degete, forţa jocului de-a viaţa s-a ascuns în rodul pantecelui mării, în peştii cei muţi care ştiu a trăi în tăcere.
Din urmele nisipului trecut am construit paşi pentru cei ce vor veni din urmă iar viaţa este doar o părere a ceea ce suntem sau vom fi vreodată.
Întotdeauna algele sunt alge în apele mângăietoare ale marii, întotdeauna norii sunt nori, doar când sunt pe întinsul necuprins al cerului, întotdeauna zborul păsărilor este scris cu pulsaţia vietii în înălţimi, intotdeauna vântul ne aminteşte că lumea este mişcare.
Zalele mari de timp ruginit de pe ponton, amintesc că odată acolo va ancora un vapor...iar paşii lăsaţi pe nisip sunt măturaţi de tâmplele marii doar pentru a fi scrişi alţii cu aceeaşi forţă a vieţii.
Mă împleticesc în lagunele sentimentelor iar cateodată mă trage înapoi rugina de pe inelele sufletului, aplecandu-mi genunchii când rostul vieţii îmi pare inutil. Plâng cu lacrimi din sângele sufletului atunci când strâng pumni de ţărână plini cu nisipul clipelor ce le simt trecute în zadar...urlu de durere când apa sărată şi amarul suferinţei îmi inundă şi ultimul puls al trairii... urlu, plang, ma revolt din mine in clocotul nimicitor de cuvinte, aruncându-le în cenuşa rostirii...iar după toate aceastea fără vlagă zac în propria cenuşă inhaland încă mirosul ars al cuvintelor. Îmi adun aripile gri şi grele de atâta povară de mine, le pansez cu frânturi de melodii cereşti şi apoi le ridic cu atele încercând să vindec schelete-oase de gȃnduri rămase după cruciada focului...
Stelele mării au murit pentru ca apa nu le-a mai scăldat fiinţa, omul moare pentru că sȃngele nu-i mai pulsează în vene cu forţa vieţii, frunza moare pentru că seva copacului nu o mai hrăneşte verde, soarele moare în răsărit pentru că ziua se înveşmȃntează în seară, fiecare element care există, al vieţii, al trăirii, are un început şi poate are un sfȃrşit pentru lumea de aici dar finalul există pentru că timpul există, finalul începe în altă lume tot pentru că timpul există, independent de voinţa, de viaţa, de forţa omului.
Am înţeles că viaţa este trăire, că aripile se nasc odată cu noi, că zborul există atȃt timp cȃt există oamenii, păsări cu aripi in ei.
Iar timpul trece atȃt timp cȃt oamenii se nasc, trăiesc şi mor..
Atunci cȃnd verticalitatea va deveni simplă linie orizontală e semn ca fiinţa-mi va fi una cu pămȃntul din care s-a trezit timpului. Voi şti atunci că nemărginirea sufletului va încape doar într-o lacrimă, că firul de nisip al clipei va rămȃne pandantivul trăirii cu imaginea amintirii şi atunci voi fi poate doar lumină...din Lumină...
mirela nicoleta hincianu
motivul existentei unui om tine, in primul rand, de latura naturala. adica a te naste si a muri este, intai de toate, un drept si un fenoment nagtural, care ar trebui sa decurga de la sine indiferent de circumstante.
restul aspectelor vietii fiecare om si le creeaza singur, in dependenta de personalitate, clasa sociala si idealuri. da, uneori pare banal sa lupti pentru niste principii, sa tinzi spre aplicarea si promovarea unor idei, sa fac orice pentru bogatia materiala, dar, pana la urma, daca tot am fost creati, trebuie sa urmam ciclul biologic al Naturii si ciclul social care tot de om este creat. suntem fiinte cu ratiune, deci nu putem sa ignoram nicicum tot ceea ce ar putea face creierul nostru.
in fine: ne nastem, gandim, muncim, apoi iar gandim, ca sa murim in final...
Uhmm.. nu cred ca raspunsul il stim sau il vom afla prea curand. Fiecare are menirea lui pe lume, pe care si'o va afla mai devreme sau mai tarziu. Ne ramane doar sa asteptam, sa luam lucrurile asa cum sunt si sa traim cu intensitate fiecare clipa.
Motivul existentei? Sa invatam sa ne multumim doar cu lucrurile frumoase pe care un Master Card nu le poate cumpara.
Hi Kafka!
In primul rand multumesc pentru mesajul tau postat pe blogul meu!
In ceea ce priveste raspunsul meu la intrebarea ta privind propria mea existenta ( vreau sa ma raportez la mine) stiu bine ca este singura cale pusa la dispozitia noastra, a oamenilor intru desavarsirea fiintei proprii!
E o intrebare atat de adanca da si superba!!!! As scrie mult mai mult si cred ca as vorbi enorm de mult!!!!!( una din trasaturile noastre, a moldovencelor...sa vorbim de mama focului!)))) :-))))))))
Oana
Oana ma bucur ca ai intrat sa postezi uncomentariu mi-ar place sa port o discutie filozofica:)) te mai astept pe blog.Puteti posta la oricare.....
damnul...kafka, deoarece nu-ti cunosc numele am sa-tiadresez si eu o intrebare.. esti fatalist?
stii ce insemna fatalist?
Sa spunem ca as crede in destin si soarta insa in mare parte ti-o faci singur..
Parerea ta...daca ai fi fost atent...la ce ti am zis yo k inseamna...ai fi stiut...
Nu-mi mai aduc aminte eram prea orbit de dragostea ta..
Bună,Kafka.
Încercând să găsesc un răspuns la problema pe care m-ai invitat să o comentez, ţi-aş aduce un citat din Sf. Serafim de Sarov:
"Scopul vieţii fiecăruia dintre noi este acela de a dobândi Duhul Sfânt." Dacă ar fi să "traduc" aceste cuvinte, aş spune că avem cu toţii datoria de a fi fericiţi, rămânând în acelaşi timp buni.
Cine spunea:"cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine"?
motivul existentei....n-ai cum sa-l stii, ar insemna un fel de atotputernicire din partea mea, a fiecaruia, un fel de anticipare care nu cred ca tine de latura umana... de aceea pare greu sa raspunzi, pentru ca intrebarea n-ar trebui pusa...
si totusi, ca sa ne dam patrati intr-o planeta rotunda...
motivul existentei... neanticipand, ci doar privind retrospectiv... cred ca este Tinderea. tinderea catre orice, tinderea in sine indiferent de luminita de la capatul tunelului, tunelul este in sine important. :)
Sa ne dam seama de rostul nostru in viata, de a incerca sa facem bine, sa ne creem o experienta frumoasa, sa ne creem amintiri, sa fim fericiti.
Cum spunea un prieten de-al meu: "Sper sa gasesti linistea dupa care tanjesti atat de mult."
Cred ca eu asta vreau, sa gasesc armonia, echilibrul.
Nu stiu daca am raspuns 100% la intrebarea ta... dar am incercat :) sunt si destul de obosita. Ai grija de tine, Kafka. :)
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire